Programul de Voluntariat Internațional 2023–2025

Programul de Voluntariat Internațional 2023–2025

2023-1-RO01-ESC51-VTJ-000124213

Programul de Voluntariat Internațional, implementat prin Corpul European de Solidaritate și cofinanțat de Comisia Europeană, a fost creat pentru a sprijini tinerii din comunitățile dâmbovițene și pentru a promova valorile solidarității, incluziunii și cetățeniei active.

Proiectul a oferit experiențe de voluntariat relevante și transformative, contribuind la dezvoltarea competențelor necesare integrării sociale și profesionale a participanților și la consolidarea comunității locale.

Obiective principale

  • Creșterea implicării civice și a responsabilității față de mediu.
  • Dezvoltarea competențelor sociale, digitale și profesionale ale tinerilor.
  • Promovarea diversității și reducerea prejudecăților culturale.
  • Generarea unui impact pozitiv în comunitatea locală și în rețelele europene de voluntariat.

Rezultate notabile

  • 5.600 de beneficiari direcți și indirecți (tineri, membri ai comunității locale și voluntari).
  • 51 de voluntari  din 12 țări implicați în activități de voluntariat individual și în echipă.
  • Peste 400 de tineri implicați prin activități și campanii tematice Help Desk YOUth.
  • Revitalizarea traseului turistic din Aninoasa și dezvoltarea de spații verzi în Târgoviște și Brănești.
  • Extinderea și dezvoltarea spațiului de tineret „Horizons” pentru activități educaționale și comunitare.

Impact

Asupra voluntarilor

  • Dezvoltarea competențelor-cheie (multilingvistice, civice, digitale, personale, sociale și antreprenoriale), validate prin Youthpass.
  • Creșterea încrederii în sine și a capacității de integrare profesională.

Asupra tinerilor din comunitate

  • Creșterea gradului de participare civică și a interesului pentru oportunități europene.
  • Acces sporit la orientare profesională și sprijin pentru angajare.

Asupra comunității

  • Consolidarea coeziunii sociale și reducerea prejudecăților culturale prin interacțiunea directă cu voluntari internaționali.
  • Creșterea responsabilității față de protecția mediului, în special în zonele rurale.

Asupra organizațiilor

  • Consolidarea parteneriatelor europene.
  • Îmbunătățirea metodologiilor de lucru și creșterea capacității organizaționale.

Proiectul a generat schimbări durabile la nivel personal, comunitar și organizațional.

Activități principale

Proiectul a fost structurat pe 4 piloni principali, incluzând 3 activități de voluntariat individual și 4 activități de voluntariat în echipă, utilizând metode educaționale non-formale și participative.

A1. Youth for a Better Future

(Voluntariat individual și de echipă)

Dedicat educației civice, bunăstării și protecției mediului.

Activități realizate:

  • 9 ateliere tematice privind dreptul de vot, alfabetizarea media, democrația, bunăstarea și reciclarea corectă.
  • 6 acțiuni de ecologizare și protecția mediului (inclusiv întreținerea traseului turistic Aninoasa și dezvoltarea de spații verzi pentru tineri).
  • Consultări locale și campanii de advocacy în comunitățile rurale, periurbane și urbane din Dâmbovița.

A2. Help Desk YOUth

(Voluntariat individual și de echipă)

Dedicat orientării profesionale și sprijinului pentru integrarea pe piața muncii.

Activități realizate:

  • 11 ateliere tematice (competențe transversale, branding personal, redactare CV, tehnici de interviu etc.).
  • 2 programe de dezvoltare a carierei.
  • Sesiuni personalizate de mentorat.
  • Campanii de promovare a oportunităților europene (Erasmus+, Corpul European de Solidaritate).

Peste 400 de tineri au beneficiat de activitățile Help Desk YOUth.

A3. Youth for Diversity and Inclusion

(Voluntariat individual și de echipă)

Dedicat promovării diversității, echității, drepturilor omului și coeziunii sociale.

Activități realizate:

  • 9 ateliere tematice (bullying, violență bazată pe gen, inteligență emoțională etc.).
  • Evenimente interculturale și comunitare pentru promovarea dialogului și incluziunii.

A4. Be You 3×3 Challenge Youth Events

Eveniment comunitar de 7 zile care a combinat activități sportive, artistice și educaționale.

A inclus:

  • Activități de implicare comunitară.
  • Ateliere tematice.
  • Turneu de baschet 3×3.
  • Activități creative și interculturale dedicate tinerilor.

Testimoniale voluntari:

„Hi, I am Erwin Hemon, and I volunteered in the Be You Association. I really enjoyed this volunteering program.  I found the lessons (linguistic and theoretical) interesting. They permitted me to be more efficient while volunteering.  I felt that the impact I had was real, even if it will bring his fruits later. The work is quite light and permits you to have free time, and enjoy this free time while not being tired. The association team is very welcoming and friendly. I totally recommend spending time discussing with them !The place where I stayed was also wonderful (it was the best place I’ve ever stayed while volunteering).  This volunteering experience also erased a lot of cliches I had on Romania. I totally recommend this experience!” – Erwin – Franța

„I am very grateful that I had the opportunity to participate in this project, because I could step out of my comfort zone, try new things, learn a lot and grow both personally and professionally. It was also very exciting to meet volunteers who were interested in the same things and built friendships with them. We built strong friendships, supported each other and created memories that will last a lifetime. This experience has inspired me to continue volunteering and I can’t wait to participate in another projects in the future!” – Martyna – Polonia

„My name is Iroda, originally from Uzbekistan, but currently living and studying in Hungary. I truly enjoyed participating in the volunteering project organized by the Be You Association in Târgoviște, Romania. This experience allowed me to learn more about non-formal education methods, explore diverse European cultures, and contribute to the development of social skills among the youth in Târgoviște. It was a meaningful and enriching opportunity that I will always value.” – Iroda – Ungaria

”Hi, I’m Nini, 28, from Georgia. I recently took part in the Empower YOUth volunteering program in Târgoviște, Romania. I worked alongside eight other volunteers from across Europe to plan and lead workshops for teenagers. These workshops included games and interactive activities aimed at developing soft skills such as communication, leadership, team building, public speaking, and career planning. This project was a great opportunity to meet people from different countries, explore Romania, and have fun!” Nini – Georgia

Galerie multimedia – postări pe rețelele sociale, videoclipuri și articole

Help Desk YOUth (Empower YOUth) 

https://www.facebook.com/share/p/17tCbejBqR/ 

https://www.facebook.com/share/p/17xdBjXGjH/  

https://www.facebook.com/share/p/17yeyDagmR/ 

https://www.facebook.com/share/p/1BoUMkYxzA/ 

https://www.facebook.com/share/p/1HZAV9h2Cy/ 

https://www.facebook.com/share/p/1APjVMmroX/ 

https://www.facebook.com/share/p/1KNy3mXGXo/ 

https://www.facebook.com/share/p/1FXvu5CrCo/
https://www.facebook.com/share/p/18j4d8pLZo/

Youth for a Better Future Teams 

https://www.facebook.com/share/p/1AiAagRufa/ 

https://www.facebook.com/share/p/1C5rdeLh27/ 

https://www.facebook.com/share/r/16EMAoTMLC/ 

https://www.facebook.com/share/r/16sVtmkxe5/ 

Be You 3×3 Challenge Youth Events 

https://www.facebook.com/share/p/1GyY1LXFaj/ 

https://www.facebook.com/share/p/1aMC2DBkSv/ 

https://www.facebook.com/share/p/1aMC2DBkSv/ 

https://www.facebook.com/share/r/1D5WEcSc6Q/ 

Youth for Diversity and Inclusion (Youth for Community )

https://www.facebook.com/share/p/17nENd6sTd/ 

https://www.facebook.com/share/r/1CByGUKMie/ 

https://www.facebook.com/share/r/1DYS64fm4A/ 

https://www.facebook.com/share/p/1AmrR8vEYh/ 

VOLUNTARIAT INDIVIDUAL

  • Youth for a Better Future
  • Help Desk YOUth
  • Youth for Diversity and Inclusion

https://www.facebook.com/share/p/17HZUPYRPu/ 

https://www.facebook.com/share/p/18NPZK274Y/ 

https://www.facebook.com/share/p/1Kqp9knE61/ 

https://www.facebook.com/share/p/1BB5KpA3ox/ 

https://www.facebook.com/share/p/1GSnPFv33q/ 

https://www.facebook.com/share/p/1ECcdBfRKc/ 

https://www.facebook.com/share/p/1XyzHdwm72/ 

https://www.facebook.com/share/p/1TkvrSAYQp/ 

https://www.facebook.com/share/p/14XpGuSsTVV/ 

https://www.facebook.com/share/p/1JGa1rsop3/ 

https://www.facebook.com/share/p/1CG244PX8D/ 

https://www.facebook.com/share/p/18DM2V6cTC/ 

https://www.facebook.com/share/r/1ED4zeqG3j/ 

https://www.facebook.com/share/p/1GZfdYDcxm/ 

https://www.facebook.com/share/p/1CbgUKiwHA/ 

https://www.facebook.com/share/p/1AqJHNJyst/ 

https://www.facebook.com/share/r/1CEPNswwFB/ 

https://www.facebook.com/share/p/1Dp9GqqMTt/ 

https://www.facebook.com/share/p/1BUV4w7658/ 

https://www.facebook.com/share/p/1Ju915M5RM/ 

https://www.facebook.com/share/p/18DPUwfcHb/ 

https://www.facebook.com/share/p/1DfJn3Kcs1/ 

https://www.facebook.com/share/p/1Y8DdgibNg/ 

https://www.facebook.com/share/p/1Ad2Vdqu4m/ 

https://www.facebook.com/share/p/19hSF8RtcY/ 

https://www.facebook.com/share/r/1C4QtRVsJf/

 

Newsletter